Ce este regula „un altar, o Liturghie”?
Dacă intri într-o biserică ortodoxă într-o duminică obișnuită, vei găsi o singură Sfântă Liturghie, la care participă toată parohia și la care preotul, împreună cu preoții care slujesc cu el, se împărtășește alături de popor. Nu există o liturghie de dimineață pentru unii și alta mai târziu pentru alții, nici un șir de slujbe răspândite pe parcursul dimineții. Practica obișnuită, cu excepții limitate, este ca un altar să găzduiască o singură Liturghie într-o zi și ca un preot să săvârșească o singură Liturghie într-o zi.
Este o chestiune de obicei și de rânduială bisericească, nu o afirmație dogmatică unică. Trebuie să spun limpede că nu există un număr de canon pe care să-l pot cita responsabil ca izvor. Sursele consultate nu numesc unul, iar afirmația întâlnită uneori pe internet, că un anumit canon străvechi ar hotărî aceasta, n-a putut fi verificată. Ce se poate arăta este pe ce se întemeiază practica: pe învățătura Bisericii despre unitatea Euharistiei, pe mărturia timpurie a Părinților și pe Tipic, care nu prevede două Liturghii în aceeași zi nici măcar la un praznic mare. A înțelege regula înseamnă a înțelege ideea din spatele ei. Pentru contextul acestei idei vezi articolul nostru despre Euharistie, iar pentru felul în care Biserica își privește rânduielile în general, articolul nostru despre Tipic.
Ce spune Scriptura despre o pâine, un trup?
Rădăcina este argumentul Sfântului Pavel din Întâia Epistolă către Corinteni: „Pentru că este o singură pâine, noi cei mulți un trup suntem, căci toți ne împărtășim dintr-o singură pâine” (1 Corinteni 10:17 ascultă în Biblia audio). Euharistia nu este o stăpânire privată a fiecărui credincios și cu atât mai puțin a fiecărui preot. Este fapta în care cei mulți devin un singur trup. A înmulți celebrările separate, ca și cum fiecare ar fi un eveniment independent, întunecă această logică.
Noul Testament înfățișează același lucru în viața primei comunități. În Faptele Apostolilor, credincioșii stăruiau „în învățătura apostolilor, în comuniune, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (Fapte 2:42 ascultă în Biblia audio), iar la Cina cea de Taină Hristos a dat pâinea cu cuvintele: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea” (Luca 22:19 ascultă în Biblia audio). Ce a dat, a dat la masa ucenicilor împreună. Biserica a înțeles porunca ca pe o faptă a comunității adunate (vezi și relatarea Sfântului Pavel despre Cină în 1 Corinteni 11:23-26 ascultă în Biblia audio), iar regula unui altar și a unei Liturghii este un chip de a păstra vizibilă această alcătuire.
Ce a învățat Biserica veche despre o singură Euharistie?
Pe la începutul secolului al II-lea, Ignatie, episcopul Antiohiei, scria Bisericii din Filadelfia: „Străduiți-vă deci să aveți o singură Euharistie” (Către Filadelfieni 4). El adaugă că este un singur trup al Domnului, un singur potir care ne unește în sângele Lui, un singur altar și un singur episcop împreună cu prezbiteriul și diaconii. Formularea aparține celei dintâi generații de după apostoli și leagă deja Euharistia, altarul și episcopul.
Ideea nu este că nimic nu poate fi vreodată repetat, ci că Euharistia este semnul unei singure Biserici adunate cu episcopul ei. Comunitățile locale erau destul de mici ca toți creștinii unui oraș să se poată aduna laolaltă. Pe măsură ce bisericile s-au înmulțit, autoritatea episcopului s-a extins asupra preoților trimiși de el, iar fiecare Liturghie a fost înțeleasă ca aparținând acelei unice comuniuni (Romani 12:5 ascultă în Biblia audio spune că noi, cei mulți, suntem un singur trup în Hristos). Un singur altar și o singură Liturghie au devenit chipul văzut al acestei unități. Despre rolul episcopului poți citi mai mult în articolul nostru despre succesiunea apostolică.
Ce este antimisul și de ce contează?
Antimisul, cuvânt grecesc ce înseamnă „în locul mesei”, este o pânză dreptunghiulară de in sau de mătase așezată pe Sfânta Masă. De obicei înfățișează punerea în mormânt a lui Hristos împreună cu cei patru Evangheliști și are cusută în el o părticică de moaște. Poartă semnătura episcopului eparhiot, iar această semnătură este miezul lucrurilor: arată că preotul slujește cu încuviințarea episcopului și în comuniune cu el. O biserică fără antimis nu poate săvârși în mod obișnuit Liturghia până nu i se dă unul.
Pânza lămurește și cum funcționează regula în practică. Acolo unde o a doua Liturghie este cu adevărat necesară, ca în unele catedrale mari, se folosește un altar auxiliar cu propriul antimis. Și în acest caz rânduiala respectă principiul: este un al doilea altar, nu o a doua Liturghie la primul. Antimisul leagă astfel fiecare săvârșire, oricâte ar fi, de episcop și de Biserica una.
Pot mai mulți preoți să slujească o singură Liturghie?
Da, și aceasta este cealaltă jumătate a tabloului. Slujirea în sobor este o parte obișnuită și bucuroasă a închinării ortodoxe: mai mulți preoți și diaconi pot sluji împreună la un altar, în frunte cu slujitorul cel mai în vârstă. Episcopul slujește în sobor cu preoții săi, iar clericii oaspeți sunt primiți la altar. În loc ca fiecare preot să slujească separat, pe rând, ei slujesc împreună, iar poporul se împărtășește împreună.
Aceasta este ceea ce apără regula. Teologii ortodocși au observat de multă vreme că înmulțirea liturghiilor private îndepărtează Liturghia de adunare, în timp ce slujirea în sobor o ține laolaltă. Lucrul așază și întrebarea în perspectivă: nu Biserica vrea să îngrădească pe preot, ci socotește Euharistia fapta unei comunități în care clerul și mirenii au fiecare partea lor. Preotul care slujește o Liturghie a săvârșit-o, de fapt, pentru oamenii încredințați lui.
Există excepții?
Există, iar relatările cinstite le recunosc. În unele catedrale mari și în tradiția rusă s-a slujit mai mult de o Liturghie într-o zi, cu binecuvântarea episcopului, mai ales acolo unde numărul credincioșilor sau al preoților făcea nepractică o altă rânduială. Cărturarul liturgist rus Nikolai Uspenski a arătat că Tipicul însuși nu cunoaște două Liturghii într-o zi, nici măcar la un praznic mare, dar a recunoscut că practica rusă le cuprinde totuși. Asemenea cazuri sunt excepții, reglementate de episcop, și nu o schimbare de principiu.
Alte situații practice cer judecată pastorală. În regiunile în care Biserica este mică și preoții sunt puțini, un preot poate fi nevoit să călătorească, iar întrebarea de câte ori poate sluji într-o zi este una pentru episcopul său. Mai multe parohii care folosesc aceeași clădire pot folosi altare diferite sau ore diferite, iar rânduiala se stabilește de obicei cu episcopul eparhiot. Important în toate acestea este ca excepția să fie dată cu autoritate și din nevoie, și să nu devină regulă din comoditate.
Ce înseamnă aceasta pentru credinciosul de rând?
Lecția practică este că duminica aparține întregii parohii laolaltă. Dacă poți veni la Liturghie, chemarea Bisericii este să fii acolo de la început până la sfârșit, să te rogi împreună cu ceilalți și să te împărtășești când te-ai pregătit, nu să cauți o slujbă potrivită programului tău. Unitatea Euharistiei se exprimă în parte în unitatea celor care vin. Detaliile despre orele slujbelor sunt pe pagina Liturghiei, iar ritmul anului este arătat în calendarul bisericesc.
Unora li se pare o disciplină să vină la început și să rămână până la sfârșit. Este însă și un dar: când întreaga comunitate stă înaintea unui singur altar, nimeni nu este spectator la slujba altcuiva. Multe parohii au și o masă comună după Liturghie, care duce același simț în viața de toate zilele; pentru ce te poți aștepta la prima vizită, vezi ghidul nostru despre viața parohiei. Pentru a asculta pericopele despre Cina cea de Taină și despre prima comunitate creștină poți folosi Biblia audio.
