Cine sunt noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei?
Expresia se referă la creștinii ortodocși care au fost omorâți sau făcuți să pătimească pentru credință după revoluția din 1917, mai ales în Uniunea Sovietică. Mucenicul (cuvântul grecesc înseamnă martor) este cel ce a murit pentru Hristos. Mărturisitorul este cel ce a dat mărturie prin temniță, surghiun sau chinuri, dar a supraviețuit, sau a murit din urmările acestora și nu prin execuție. Cuvântul „noi” îi deosebește de mucenicii Bisericii vechi, cu care Biserica îi așază într-o singură familie.
Nu au fost doar episcopi și preoți. Listele cuprind monahi și monahii, învățători, țărani, soldați, medici și dădace de copii, laolaltă cu membri ai familiei imperiale. Biserica n-a pretins niciodată că fiecare victimă a represiunii este sfântă, iar milioane de oameni de toate credințele au pătimit. Biserica proslăvește pe cei a căror viață și moarte se poate arăta că au fost o mărturisire a lui Hristos și o face după ce faptele fiecărui caz au fost cercetate.
Amploarea este greu de cuprins. OCA spune că noii mucenici îi întrec cu mult pe cei din primele trei veacuri, iar Biserica Rusă a pierdut milioane de membri în prigoană. De aceea Biserica ține un praznic comun pentru toți, cunoscuți și necunoscuți.
Când i-a proslăvit Biserica?
Proslăvirea, termenul ortodox pentru canonizare, a venit în etape. Biserica Rusă din Afara Rusiei, alcătuită din emigranți ruși, a proslăvit pe noii mucenici și mărturisitori în 1981. În interiorul Rusiei procesul era cu neputință sub statul sovietic. După 1991, o comisie sinodală a început să adune dovezi de arhivă, iar sfinți în parte au fost proslăviți în anii 1990, între care Mitropolitul Vladimir al Kievului și Marea Ducesă Elisabeta în 1992 și Mitropolitul Serafim (Cicagov) în 1997.
Actul hotărâtor a fost Sinodul Jubiliar al Episcopilor Patriarhiei Moscovei din august 2000. El a proslăvit familia Țarului Nicolae al II-lea ca purtători de patimi și a adăugat în calendar un număr foarte mare de noi mucenici, în rezumatul OCA, mai mult de o mie de sfinți numiți. Proslăvirile au continuat de atunci prin hotărâri ale Sfântului Sinod, astfel că lista crește pe măsură ce arhivele se deschid și povestea fiecărui om este verificată.
De fapt, Biserica anticipase acest praznic. Soborul Local din 1917-1918, care a restaurat Patriarhia, a stabilit 25 ianuarie (stil vechi) ca zi de rugăciune pentru cei ce pătimeau pentru credință, dată preluată în praznicul comun de mai târziu. Astăzi, Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori se ține în duminica cea mai apropiată de 25 ianuarie stil vechi, adică 7 februarie în calendarul modern. Poți verifica ziua exactă în calendarul bisericesc.
Butovo, Soloveț și Lubianka: unde au pătimit
Butovo este o fostă moșie de la marginea de sud a Moscovei, unde în anii 1930 a funcționat un poligon de tragere. După Biserica Ortodoxă din America, circa 20.765 de oameni au fost împușcați acolo între iulie 1937 și august 1938, în perioada cunoscută drept teroarea lui Ejov, iar aproximativ o mie au fost uciși pentru credincioșia față de credință. Alte relatări dau intervale de date puțin diferite pentru aproximativ același total. Peste 300 dintre ei au fost proslăviți de atunci. Astăzi o biserică stă pe acel loc, loc de rugăciune anuală condusă de Patriarh.
Soloveț este un arhipelag din Marea Albă, unde Mănăstirea Soloveț, din secolul al XV-lea, a fost prefăcută în lagăr în 1923. La apogeu, zeci de mii de deținuți erau ținuți pe insule, printre ei mulți episcopi și preoți. Lagărul a fost închis în 1939, iar mănăstirea a fost redeschisă de Biserică în 1992. Ieromartirul Ilarion (Troițki), episcop și teolog întemnițat la Soloveț în anii 1920, se numără printre cei pomeniți.
Lubianka, sediul din Moscova al serviciului de securitate, se află lângă Mănăstirea Sretenski, pe care statul sovietic a închis-o în 1925 și a demolat-o în parte. Mănăstirea a fost reînființată ca mănăstire stavropighială în 1995. În 2017, Patriarhul a sfințit acolo o mare biserică închinată Învierii și Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ruse. Ea ține de categoria rusă a „bisericilor pe sânge”, zidite unde au pătimit creștini.
Câțiva dintre sfinți: o familie imperială, o stareță și un mitropolit
Sfinții Purtători de Patimi Imperiali sunt Țarul Nicolae al II-lea, Țarina Alexandra, cei cinci copii ai lor și câțiva slujitori, împușcați la Ekaterinburg în noaptea de 16-17 iulie 1918. Biserica îi numește purtători de patimi și nu mucenici, fiindcă sunt proslăviți pentru blândețea creștină cu care au primit suferința.
Marea Ducesă Elisabeta Feodorovna, sora Împărătesei, a întemeiat Mănăstirea Marta și Maria din Moscova după asasinarea soțului ei și și-a închinat viața celor săraci și bolnavi. A fost arestată în 1918 și ucisă împreună cu alți membri ai familiei imperiale lângă Alapaievsk, în Urali, la 17-18 iulie 1918, împreună cu însoțitoarea ei, sora Varvara. Patriarhia Moscovei a proslăvit-o în 1992, iar Biserica din Afara Rusiei în 1981.
Mitropolitul Vladimir (Bogoiavlenski) al Kievului a fost ucis la Lavra Peșterilor din Kiev în noaptea de 25 ianuarie 1918, iar OCA îl numește primul episcop ucis de noile autorități. Mitropolitul Serafim (Cicagov), fost ofițer de marină devenit episcop, a fost arestat în dacea familiei în 1937 și împușcat la Butovo la 11 decembrie 1937. Patriarhul Tihon, care a călăuzit Biserica în primii ani ai prigoanei, este și el cinstit; poți citi mai mult despre el în viața Patriarhului Tihon.
De ce cinstește Biserica pe cei care au fost uciși?
Din primele veacuri, Biserica a crezut că moartea mucenicului este o mărturie atât de deplină pentru Hristos încât mucenicul este unit cu El. Apocalipsa arată sufletele celor înjunghiați pentru cuvântul lui Dumnezeu sub altar (Apocalipsa 6:9 ascultă în Biblia audio), iar Hristos Însuși fericește pe cei prigoniți pentru El (Matei 5:11 ascultă în Biblia audio). Psaltirea spune că scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui (Psalmul 115:6, adică 116:15 în numerotarea ebraică ascultă în Biblia audio), iar Hristos i-a avertizat pe ucenici că lumea care L-a prigonit pe El îi va prigoni și pe ei (Ioan 15:20 ascultă în Biblia audio). Pavel, aproape de sfârșitul vieții sale, a scris că a luptat lupta cea bună și a păzit credința (2 Timotei 4:7 ascultă în Biblia audio).
Cinstirea nu este închinare și nu este o judecată politică. Creștinii ortodocși roagă pe sfinți să se roage pentru noi, fiindcă sunt vii în Hristos, așa cum se explică în rugămintea către sfinți de a se ruga pentru noi și în comuniunea sfinților. Mucenicii sunt cinstiți pentru ce au mărturisit, nu pentru gruparea din care au făcut parte. De aceea Biserica cinstește pe simplii preoți de sat alături de figuri imperiale și de aceea listele cuprind oameni care nu erau de acord între ei în multe privințe.
O vorbă a scriitorului african Tertulian, la sfârșitul Apologeticului său, este adesea rezumată în afirmația că sângele creștinilor este sămânța Bisericii. Într-o societate care a încercat să desființeze religia, amintirea celor care n-au vrut să o lepede a devenit izvor de tărie pentru mulți credincioși de azi.
Cum să vorbim cu grijă despre această istorie?
Noii mucenici ridică întrebări grele despre raportul Bisericii cu statul, iar Biserica însăși nu este de o singură părere în fiecare amănunt. Unii clerici au făcut compromisuri sub presiune, iar unele dintre acele compromisuri au fost ele însele o formă de suferință. Istoria mai completă este spusă în Biserica sub stăpânirea sovietică și este bine citită fără judecăți pripite asupra celor care au trăit-o.
Merită spus și că canonizarea unui om nu este o hotărâre asupra a tot ce a făcut. Ea recunoaște că a fost credincios lui Hristos în ceasul încercării și că mijlocirea lui este vrednică de încredere. Pentru o privire mai de aproape asupra felului în care recunoaște Biserica un sfânt, vezi ce face un sfânt în Ortodoxie. Când se relatează o minune sau o vindecare în legătură cu un nou mucenic, răspunsul ortodox este să fie relatată ca mărturie a martorilor și tradiție a Bisericii, nu ca fapt dovedit.
În sfârșit, noii mucenici nu sunt doar o grijă rusă. Amintirea lor este păstrată de creștini ortodocși din multe țări, inclusiv din țări departe de Rusia.
Cum pot afla mai mult și ține praznicul?
Cel mai simplu mod de a începe este să mergi la Sfânta Liturghie în ziua Soborului, când noii mucenici sunt pomeniți pe nume; vezi pagina Liturghiei pentru slujbele parohiei noastre. Întreabă-l pe preotul tău despre imnurile și rugăciunile folosite la praznic.
Poți citi vieți ale sfinților în parte pe site-ul Bisericii Ortodoxe din America, care dă scurte biografii pentru fiecare pomenire din calendar. Dacă preferi să asculți, Scripturile pe care mucenicii înșiși le-au auzit și le-au iubit sunt disponibile în Biblia audio, iar Psalmii și Evangheliile sunt bune tovarășe pentru praznic.
Dacă vizitezi Moscova, poți merge la Butovo și la biserica de lângă Lubianka. Amândouă sunt locuri de rugăciune tăcută, unde obiceiul este să aprinzi o lumânare și să pomenești numele înaintea lui Dumnezeu.
