„Când postiți”, nu „dacă postiți”
Hristos îl presupune. În Predica de pe Munte nu argumentează nici pentru post, nici împotriva lui; îl ia ca de la sine înțeles și îndreaptă felul în care se face: „Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc” (Mt. 6:16). Îndemnul care urmează nu este să încetezi, ci să ascunzi — „unge capul tău și fața ta o spală” —, pentru ca postul să fie văzut de Tatăl și de nimeni altcineva.
Întrebat de ce ucenicii Lui nu postesc, în vreme ce ucenicii lui Ioan postesc, a răspuns că nuntașii nu se întristează câtă vreme mirele este cu ei, „dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti” (Mt. 9:15). El Însuși a postit patruzeci de zile înainte de a ieși la propovăduire. Biserica din Antiohia postea și se ruga atunci când i-a pus deoparte pe Barnaba și pe Saul, și a postit și s-a rugat din nou înainte de a-i trimite (F.A. 13:2-3).
Nimic din toate acestea nu hotărăște vreo regulă anume despre mâncare, iar scrierile apostolice nu dau niciuna. Ceea ce arată ele este că postul era presupus, nu născocit mai târziu, și că Biserica a urmat să-l țină după Înviere, ca pe ceva de la sine înțeles. Biserica Ortodoxă pur și simplu nu a încetat niciodată și a petrecut veacurile de atunci încoace lămurind cum se potrivește această deprindere cu anul obișnuit.
Ritmul săptămânii și al anului
Două zile pe săptămână poartă amintirea Săptămânii Patimilor în fiecare săptămână obișnuită: miercurea, în care Hristos a fost vândut, și vinerea, în care a fost răstignit. În afara câtorva săptămâni cu harți, ele se țin tot anul, ceea ce înseamnă că, într-o casă ortodoxă, întrebarea ce mâncăm astăzi este hotărâtă de două ori pe săptămână de calendar, nu de poftă.
Dincolo de acestea sunt patru posturi de peste an, iar una dintre cele mai limpezi înfățișări ale rânduielii în limba engleză a fost alcătuită de părintele Serafim Rose pentru Calendarul Sfântului Gherman. El le înșiră astfel: Postul Mare, Postul Nașterii Domnului, Postul Sfinților Apostoli și Postul Adormirii Maicii Domnului, împreună cu două zile răzlețe care sunt zile de post deși sunt praznice: Înălțarea Sfintei Cruci și Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, ținute așa din pricina celor pe care le pomenesc.
Parohia aceasta, ca și restul Bisericii Ortodoxe Ruse, ține vechea socoteală iuliană, așa că datele de mai sus cad cu treisprezece zile mai târziu pe calendarul civil obișnuit: Postul Adormirii ține de la 14 la 27 august, iar Postul Nașterii, de la 28 noiembrie la 6 ianuarie. Postul Mare și Postul Sfinților Apostoli se mișcă odată cu Paștile și nu au deloc date fixe.
În loc să dezlegi singur socoteala, folosește pagina de post a parohiei, la https://orthodox.sg/fasting.html. Acolo se află rânduiala pentru ziua de azi, treptele postului, posturile de peste an și — fiindcă suntem în Singapore — ajutor practic pentru citirea unui meniu de hawker centre, unde un fel de legume cu înfățișare nevinovată poate fi gătit cu zeamă de porc sau cu pastă de creveți. Pagina este o îndrumare, nu o hotărâre; pentru o întrebare anume, întreabă clericii parohiei.
- Postul Mare și Săptămâna Patimilor — șapte săptămâni înainte de Paști, cel mai lung și cel mai aspru dintre cele patru.
- Postul Sfinților Apostoli — începe lunea de după Duminica Tuturor Sfinților și se sfârșește în ajunul Sfinților Apostoli Petru și Pavel; lungimea lui se schimbă în fiecare an, după data Paștilor.
- Postul Adormirii Maicii Domnului — două săptămâni, de la 1 la 14 august pe calendarul bisericesc, încheiate cu praznicul Adormirii Maicii Domnului.
- Postul Nașterii Domnului — patruzeci de zile, de la 15 noiembrie pe calendarul bisericesc până la Nașterea Domnului, cu cele din urmă zile mai aspre decât restul.
La ce se renunță, de fapt
În zilele cele mai aspre se lasă deoparte carnea, pasărea, ouăle, lactatele, peștele, vinul și untdelemnul. În zilele mai ușoare se îngăduie din nou untdelemnul și vinul; în cele și mai ușoare, și peștele. Tiparul nu este arbitrar: rânduiala trăiește în Tipic, mai ales în capitolele al treizeci și doilea și al treizeci și treilea, și se ușurează la praznice și la privegheri, astfel încât, cu cât o zi este mai sărbătorită, cu atât se îngăduie mai multă mângâiere la masă.
Două lămuriri scutesc de multă neliniște. Practica privitoare la unele alimente, între care fructele de mare, se deosebește de la o tradiție ortodoxă la alta și chiar de la o parohie la alta, așa că este o întrebare pentru cler, nu una de dezlegat dintr-o carte. Iar măsura este o măsură, nu o sentință. Scriind despre rânduiala pe care o alcătuise, părintele Serafim Rose a spus deschis că ea nu este menită să fie o cămașă de forță și nici pricină de mândrie fariseică pentru cel care îi ține litera; este măsura după care fiecare își judecă propria nevoință și spre care se străduiește după puterea și după împrejurările lui.
Această din urmă expresie — puterea și împrejurările — lucrează cu adevărat și ține de însăși rânduiala, nu este o îngăduință modernă adăugată ca să o îndulcească. Tipicul a fost scris pentru mănăstiri și a fost dintotdeauna aplicat cu socoteală familiilor din lume. O casă cu copii mici, cu ture de lucru și cu drum lung până la serviciu nu ține un creștinism mai mic dacă postește mai puțin decât un monah; ține aceeași rânduială în alte împrejurări.
Nu este dietă și nici chip de a câștiga ceva
Lucrul acesta trebuie spus fără ocolișuri, fiindcă este cea mai obișnuită neînțelegere și fiindcă a-l spune blând nu a dat roade. Postul nu câștigă bunăvoința lui Dumnezeu. Nu cumpără nimic, nu compensează nimic și nu Îl pune pe Dumnezeu sub nicio îndatorire. „Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisosește, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipsește” (I Cor. 8:8). Sfântul Apostol Pavel este răspicat, iar Biserica îl citește întocmai.
Nu este nici un regim de sănătate. Dacă cineva slăbește în Postul Mare, aceasta este ceva colateral, iar un post ținut pentru siluetă s-a prefăcut pe tăcute în altceva. Proorocii au fost și mai tăioși față de posturile ținute în timp ce săracii flămânzeau: „Nu știți voi postul care Îmi place? — zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți” (Is. 58:6).
Rostul postului este mai mic și mai greu. Este o deprindere. Cel care nu poate spune nu unei bucăți de brânză miercurea are puțină deprindere în a spune nu mâniei joia. Mâncarea este greutatea de antrenament, nu miezul lucrului; iar Împărăția lui Dumnezeu, spune Sfântul Apostol Pavel în aceeași răsuflare, „nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Rom. 14:17).
De ce este trupul amestecat în toate acestea
Ortodoxia nu împarte omul într-un suflet care contează și un trup care vine pe post de bagaj. Trupul se roagă: stă în picioare la slujbe lungi, se pleacă, face semnul crucii, face metanii în Postul Mare și este îngropat în nădejdea învierii. El este botezat, uns cu mir și împărtășit. Un creștinism în care trupul nu are nimic de făcut ar fi altă religie.
Postul este punctul în care lucrul acesta se face concret și puțin incomod. Și este, de asemenea, unul obștesc, nu particular. În toată Singapore și în toată lumea, aceleași case mănâncă aceeași mâncare simplă în aceleași zile — de aceea viața de parohie se îndesește în vreme de post: sunt mai multe slujbe, mai multe spovedanii și foarte multe mese împreună, de orez și legume.
Și postul nu călătorește niciodată singur. În Predica de pe Munte stă alături de rugăciune și de milostenie, iar cele trei sunt menite să se facă laolaltă. Postul fără rugăciune este doar o dietă cu etichetă religioasă; postul fără milostenie este economie. Părintele Serafim Rose se întorcea neîncetat la îndatoririle creștine obișnuite — milostenia, cercetarea bolnavilor, ajutorarea celor în nevoie — ca la încercarea de fiecare zi a faptului dacă restul este real.
Dacă abia începi
Începe cu mai puțin decât crezi că ar trebui. Începătorul care ține cu credincioșie miercurea și vinerea vreme de un an a făcut mai mult decât cel care se apucă în martie de toată rânduiala Postului Mare și o părăsește în a doua săptămână. Statornicia în ceva modest zidește ceea ce vitejia în ceva mare dărâmă.
Vorbește cu un preot înainte de a-ți așeza rânduiala și așaz-o dinainte, în loc să hotărăști la fiecare masă, fiindcă astfel fiecare masă se preface într-o negociere. Nu anunța ce faci; îndemnul de a-ți spăla fața este un sfat practic tot atât cât este o avertizare. Iar când vei cădea — cad toți —, răspunsul este să începi din nou la masa următoare, nu să pui cruce întregului post.
Cel dintâi lucru, și cel însemnat, nu este nicidecum „corectitudinea”, ci dragostea creștinească și buna înțelegere.
Părintele Serafim Rose, scrisoare din 5/18 iunie 1979, citată de ieromonahul Damaschin în Părintele Serafim Rose: viața și lucrările sale, cap. 84 (St. Herman Press, 2003)
Sănătatea, vârsta și binecuvântarea preotului
Rânduiala postului a fost dintotdeauna aplicată cu dezlegări, iar a cere una nu este o cădere. Copiii, bătrânii, bolnavii, femeile însărcinate și cele care alăptează, cei aflați sub tratament, diabeticii, cei care fac muncă fizică grea, călătorii și ostașii au fost toți tratați altfel, iar preotul parohiei poate potrivi rânduiala pentru oricare dintre ei. Cine a avut tulburări de alimentație se cuvine să o spună și se cuvine să se aștepte ca postul să fie schimbat sau lăsat cu totul deoparte.
Ospitalitatea trece înaintea asprimii. Dacă ești oaspete și ți se pune carne înainte, instinctul creștin cel vechi este să mănânci și să mulțumești, în loc să-ți rănești gazda sau să faci scandal pentru propria ta nevoință — „mâncați cele ce vi se vor pune înainte” (Lc. 10:8). Într-un oraș în care familiile sunt adesea amestecate, iar mesele sunt adesea împărțite, lucrul acesta se ivește neîncetat, iar răspunsul este de obicei să-ți întrebi preotul, nu să-ți improvizezi o regulă a ta.
Nimic din toate acestea nu este o portiță, iar o rânduială ușurată nu este una de rangul al doilea. Așa a fost menită dintotdeauna să lucreze nevoința: o măsură ținută sus cu cinste și fără stinghereală, apoi aplicată unor oameni anume de către cineva care le cunoaște împrejurările. Cealaltă cale — o singură regulă impusă identic celui slab și celui tare — ar fi mai ușor de administrat și mult mai rea pentru suflete.
Primejdia cea mai apropiată
Primejdia postului nu este că cineva va mânca un biscuit. Este mândria, iar Hristos a numit-o într-o pildă despre un om al cărui post era adevărat: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni… postesc de două ori pe săptămână” (Lc. 18:11-12). Postul acelui om era adevărat. L-a făcut mai rău. Un post care naște un ochi mai ascuțit pentru ce mănâncă alții s-a stricat la rădăcină, oricât de exact ar fi ținut.
Convertiții sunt mai expuși, fiindcă o rânduială nouă este o izbândă la vedere, iar ispita de a te măsura pe tine însuți după ea este puternică. Părintele Serafim Rose, un convertit american care și-a petrecut ultimii ani scriind tocmai împotriva acestei înclinații printre convertiții apuseni, s-a întors la ea iarăși și iarăși în scrisorile lui. Unui tânăr care îi scrisese descriind cât de departe ajunsese i-a răspuns fără ocolișuri, iar răspunsul merită ținut la vedere.
Ești prea tânăr în Ortodoxie ca să-ți cântărești creșterea duhovnicească — acesta este, de fapt, un semn al mândriei tale.
Părintele Serafim Rose, scrisoare din 22 iunie 1976, citată de ieromonahul Damaschin în Părintele Serafim Rose: viața și lucrările sale, cap. 84 (St. Herman Press, 2003)
O ușă deschisă
Mulți creștini de alte confesiuni postesc, iar mulți nu postesc; Sfântul Apostol Pavel le-a spus romanilor că cel ce mănâncă să nu disprețuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu judece pe cel ce mănâncă, „fiindcă Dumnezeu l-a primit” (Rom. 14:3). Versetul acesta li se adresează cititorilor ortodocși ai acestei pagini măcar tot atât cât oricui altcuiva.
Dacă ești mai degrabă curios decât hotărât, ești binevenit să ții o zi de post împreună cu parohia aceasta și să vezi cum arată dinăuntru. Vino la o slujbă din Postul Mare, mănâncă după aceea cu cine se află acolo și pune-ți întrebările la masă. Cea mai mare parte din ce merită știut despre post se învață astfel, nu dintr-un articol.