Ce este Mănăstirea Pecerska din Pskov și unde se află?
Sfânta Mănăstire a Adormirii Pecerska din Pskov (în rusă, Pskovo-Pecerski) se află în micul oraș Pecijori, în regiunea Pskov din nord-vestul Rusiei. Se găsește la aproximativ 50 km vest de orașul Pskov și la câțiva kilometri de granița cu Estonia. Numele orașului vine de la cuvântul rusesc peșceri, care înseamnă peșteri, iar peșterile sunt motivul pentru care există mănăstirea.
Pentru mulți creștini ortodocși ruși ea este pur și simplu „Pecijori”, așa cum Muntele Athos este pur și simplu „Muntele” pentru greci: un loc de pelerinaj și o școală a vieții monahale. Dacă ați auzit de ea din cartea de amintiri din 2011 Sfinți de toate zilele și alte povestiri, acest articol dă istoria din spatele decorului; nu repovestește cartea.
Când și cum a fost întemeiată mănăstirea?
Data tradițională a întemeierii este 15/28 august 1473, sărbătoarea Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, când un ieromonah pe nume Iona (Șesnik) a sfințit prima biserică din peșteră închinată Adormirii. Dubla dată vine din calendarul iulian, folosit și azi de Biserica Rusă, după care 15 august cade la 28 august în calendarul civil. Acea biserică, cu o fațadă mai târzie, rămâne inima mănăstirii.
Monahii nu au venit într-un loc gol. Pustnici se stabiliseră în peșteri încă de la mijlocul secolului al XV-lea. O biserică în peșteră avea sens într-un ținut al incursiunilor și al iernilor aspre: temperatura de sub pământ se schimbă puțin, iar stânca oferea un adăpost pe care clădirile de lemn nu-l puteau da.
Un creștin care cunoaște Psalmii va recunoaște acest imbold. „Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieții mele” (Psalmul 26:4, numerotarea Septuagintei ascultă în Biblia audio). Întemeierile monahale din toată lumea ortodoxă pornesc de la această singură cerere, iar istoria de la Pecijori este un exemplu printre multe. Pentru a înțelege de ce fac oamenii această cerere, vedeți De ce devin oamenii monahi și monahii? Dorul psalmistului este același: „Dorește și se sfârșește sufletul meu după curțile Domnului” (Psalmul 83:2 ascultă în Biblia audio).
Cine a fost Sfântul Corneliu de la Pecerska?
Sfântul Corneliu a devenit egumen în 1529, la vârsta de aproximativ douăzeci și opt de ani, și este pomenit ca al doilea ctitor al mănăstirii. În timpul egumeniei sale, obștea a crescut de la aproximativ cincisprezece frați la vreo două sute. A extins peșterile, a zidit biserica Buneivestiri (1541) și mai târziu biserica Acoperământului Maicii Domnului (1559) și a ridicat în jurul mănăstirii un zid de piatră cu turnuri, între sfârșitul anilor 1550 și mijlocul anilor 1560.
Corneliu este pomenit și ca mucenic. După tradiția monahală, țarul Ivan al IV-lea, trecând prin regiune în 1570 în campania sa împotriva orașelor din nord, a poruncit să fie decapitat egumenul la poarta mănăstirii, la 20 februarie, iar apoi, mâhnit, a purtat el însuși trupul pe poteca ce avea să fie numită Poteca Însângerată. Amănuntele ne vin prin amintirea Bisericii și prin cronicile din Pskov, nu printr-un martor neutru, iar Biserica îl pomenește ca sfânt mucenic; moaștele lui se odihnesc în biserica Adormirii. Povestea ține de o temă rusă mai largă, cea a sfântului care spune adevărul stăpânitorului, temă ce revine în secolul al XX-lea, după cum se arată în Noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei.
Cum a supraviețuit mănăstirea asediilor și războaielor?
Zidurile și-au dovedit rostul. În 1581-1582 regele polon Ștefan Báthory a asediat Pskovul și ținutul din jur, iar mănăstirea a rezistat. În 1611-1616, în Vremea Tulburărilor, forțe poloneze și suedeze au atacat-o din nou. Fortificațiile au fost refăcute în 1701, în timpul Marelui Război al Nordului, și abia după acel conflict, când frontiera s-a mutat departe spre vest, mănăstirea și-a pierdut rolul de cetate.
Această convingere nu este proprie Pecijoriului. În înțelegerea ortodoxă, cei adormiți nu sunt absenți; obștea care se roagă pe pământ se roagă împreună cu cei care au plecat înaintea ei. Vedeți Comuniunea sfinților explicată și De ce se roagă creștinii ortodocși pentru cei adormiți pentru rațiunea șirurilor lungi de nișe, lumânări și nume pe care vizitatorii le găsesc sub pământ.
De ce nu a fost închisă mănăstirea în secolul al XX-lea?
După Revoluția Rusă, aproape toate mănăstirile Rusiei au fost închise sau transformate în închisori, muzee și depozite. Pecijori a scăpat dintr-un motiv de geografie. Prin Tratatul de la Tartu din 1920, orașul și ținuturile învecinate ale setoilor au fost cedate Estoniei, iar districtul a devenit Județul Petseri. Timp de douăzeci de ani mănăstirea a trăit într-o republică estoniană independentă, în care și-a putut continua viața.
Estonia a fost anexată de Uniunea Sovietică în 1940, iar regiunea a trecut prin ocupația germană din 1941-1944. Prin decretele din 23 august 1944 și 16 ianuarie 1945, Pecijori și partea răsăriteană a județului au fost trecute în regiunea Pskov a Republicii Sovietice Ruse. Mănăstirea s-a aflat, așadar, sub legea sovietică de la mijlocul anilor 1940, dar nu a fost închisă și este socotită astăzi printre puținele mănăstiri rusești care nu au fost închise niciodată în istoria lor. A trăit sub aceleași restricții ca orice altă biserică sovietică: număr limitat de monahi, supraveghere oficială și ostilitate în presă.
De ce a fost cruțată ține în parte de împrejurări: așezarea într-o regiune de graniță, locul ei în viața populației ortodoxe și setoi din zonă și sosirea târzie a stăpânirii sovietice. Istoricii nu pretind că explicația întreagă este cunoscută, iar monahii înșiși vorbesc mai degrabă de purtarea de grijă a lui Dumnezeu decât de administrație. Contextul mai larg este expus în Biserica Ortodoxă sub stăpânirea sovietică. Încrederea Bisericii însăși este făgăduința că porțile iadului nu o vor birui (Matei 16:18 ascultă în Biblia audio).
Cine sunt bătrânii de la Pecijori?
O mănăstire se măsoară după oamenii ei. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, cel mai cunoscut dintre ei a fost arhimandritul Ioan (Krestiankin), născut la Oriol în 1910. A fost arestat în 1950 pentru lucrarea sa pastorală și a petrecut aproximativ cinci ani în lagăre de muncă, până la eliberarea din 1955; mai târziu a viețuit la Pecijori, unde mulți îi scriau și veneau la el pentru spovedanie și sfat. A adormit în Domnul la 5 februarie 2006, la 95 de ani, iar în 2021 eparhia Pskov a început să adune materiale pentru eventuala lui canonizare.
Mănăstirea este cunoscută și ca unul dintre locurile în care tradiția părintelui duhovnicesc, a bătrânului (starets), a rămas vie în anii sovietici, când fusese întreruptă aproape peste tot. Printre fiii duhovnicești ai starețului Ioan se numără arhimandritul Tihon (Șevkunov), care a intrat în mănăstire în 1982, anul botezului său, și a devenit mai târziu egumen al Mănăstirii Sretenski din Moscova; acei ani sunt decorul cărții lui de amintiri. Tradiția bătrânilor este explicată în Părintele duhovnicesc și bătrânii.
Cum arată astăzi peșterile și bisericile?
Biserica Adormirii este cea mai veche și cea mai vizitată: adăpostește icoana făcătoare de minuni a Adormirii a mănăstirii și moaștele Sfântului Corneliu. Printre celelalte biserici se numără Buna Vestire, Acoperământul Maicii Domnului și biserica Sfântului Nicolae de deasupra porții principale. Un clopotniță de piatră, începută în secolul al XVI-lea, se înalță lângă ele.
Peșterile propriu-zise formează lungi galerii subterane sub deal, iar monahii și-au îngropat morții în ele din primele timpuri, așa că galeriile sunt căptușite cu nișe. Vizitatorii le străbat în șir indian, de obicei cu o lumânare mică, pe lângă locurile unde au fost așezate generații de monahi; moaștele Sfântului Marcu Pustnicul sunt cinstite sub pământ. Obiceiul este descris în De ce cinstesc ortodocșii sfintele moaște, iar semnificația lumânării în De ce aprind creștinii ortodocși lumânări.
Cum pot vizita mănăstirea și la ce să mă aștept?
Pecijori se află la aproximativ 50 km de Pskov și la circa 340 km de Sankt Petersburg; mănăstirea are o casă pentru pelerini. Aranjați cazarea din timp prin mănăstire sau printr-un serviciu de pelerinaje și verificați condițiile actuale de intrare în Federația Rusă înainte de a planifica orice.
Îmbrăcați-vă cuviincios, femeile cu basma și fustă lungă, bărbații cu pantaloni lungi; participați la slujbă dacă puteți și cereți binecuvântare înainte de a fotografia în biserici sau în peșteri. Un vizitator mirean este un oaspete, nu un participant la rânduiala monahală, dar poate învăța din ea. Aspectele practice ale pelerinajului sunt tratate în Pelerinajul ortodox: la ce să vă așteptați.
Pelerinajul nu trebuie să fie neapărat la Pecijori. Proorocul a văzut o zi în care „muntele casei Domnului va fi vădit în vârful munților” (Isaia 2:2 ascultă în Biblia audio), iar Biserica a învățat întotdeauna că adevăratul loc al rugăciunii este inima, așa cum spune Hristos despre cămară: „roagă-te Tatălui tău Celui din ascuns” (Matei 6:6 ascultă în Biblia audio). Dacă nu puteți călători, urmăriți slujbele propriei parohii prin pagina Sfintei Liturghii sau calendarul bisericesc și ascultați Psalmii în Biblia audio. Aceeași rugăciune care arde în peșteri se aduce oriunde se săvârșește Liturghia.
