Ce înțelege Biserica Ortodoxă prin lumea nevăzută?
Simbolul de credință de la Niceea începe mărturisind pe Dumnezeu ca Făcător al tuturor lucrurilor „văzute și nevăzute”. Acest al doilea cuvânt nu este podoabă. Învățătura ortodoxă spune că, pe lângă cosmosul material, Dumnezeu a făcut unul duhovnicesc: îngerii, minți fără trup, care există ca să-I slujească și să-L laude. Epistola către Evrei îi numește duhuri slujitoare, trimise spre slujba celor ce vor moșteni mântuirea (Evrei 1:14 ascultă în Biblia audio), iar Evangheliile îi arată la Buna Vestire, în pustie după ispitire și în Ghetsimani.
Biserica nu știe totul despre acest tărâm și o spune. Sfântul Ioan Damaschin, a cărui Dogmatică (Expunere exactă a credinței ortodoxe, secolul al VIII-lea) adună învățătura Părinților, vorbește de îngeri ca despre făpturi create, raționale, libere și nemuritoare prin har și le dă un capitol înainte de a trece la zidirea văzută. Cele nouă cete îngerești cunoscute din icoane și din imnuri vin de la Dionisie Areopagitul și sunt cinstite ca o tradiție evlavioasă a Părinților, dar nu sunt dogmă definită.
Efectul practic este o anumită privire asupra lumii. Creștinul ortodox trăiește într-o lume mai mare decât ce se poate măsura, dar nu trăiește într-o casă bântuită. Biserica, ce vorbește de îngeri la fiecare Sfântă Liturghie (vezi Sfânta Liturghie), insistă și că cele mai multe lupte sunt obișnuite: mândrie, mânie, lene, frică. Lumea nevăzută este reală, dar nu este subiectul principal al vieții creștine. Hristos este.
De unde vin demonii?
Învățătura ortodoxă despre demoni începe cu o afirmație negativă puternică: nimic nu este rău prin fire. Dumnezeu a făcut totul bun, inclusiv pe fiecare înger, iar demonii sunt îngeri care și-au folosit libertatea ca să-L refuze. Sfântul Ioan Damaschin spune că a lor cădere a fost o chestiune de voință, nu de fire, și că, după cădere, ei nu mai pot fi ridicați printr-o schimbare a gândului. Tradiția Bisericii este rezervată cu privire la când s-a întâmplat aceasta, fiindcă Scriptura dă doar întrezăriri, precum cuvintele lui Hristos: „Vedeam pe Satana ca un fulger cădând din cer” (Luca 10:18 ascultă în Biblia audio) și viziunea războiului din cer din Apocalipsă (12:7-9).
De aici urmează două lucruri. Primul este că diavolul este o făptură, nu un dumnezeu rival. Ortodoxia n-a primit niciodată un dualism în care binele și răul ar fi puteri egale. Satana este real și dușmănos, dar limitat, iar Cartea lui Iov (capitolele 1 și 2) îl arată nepotând lucra fără îngăduință. Al doilea este că demonii nu sunt atotștiutori. După Părinți, mai ales în Viața Sfântului Antonie atribuită lui Atanasie, ei nu pot citi inima omului și nici nu cunosc viitorul și lucrează mai ales prin sugestie: sădesc un gând, mărind o dorință, șoptesc frica.
Scriitorii ascetici descriu de aceea ispita ca pe un proces care începe cu un gând și devine primejdios doar când este primit. Ei refuză și să dea vina pe demoni pentru orice păcat: propriile noastre patimi explică cele mai multe căderi, iar răspunderea rămâne a omului.
Ce arată Evanghelia gadarenului?
În tradiția rusă, Evanghelia Duminicii a 23-a după Cincizecime este Luca 8:26-39 ascultă în Biblia audio, vindecarea omului din ținutul Gherghesenilor, numiți Gadareni în Matei 8:28. Un om trăiește gol printre morminte, atât de înverșunat încât nici lanțurile nu-l pot ține. Când Hristos îl întreabă cum îl cheamă, răspunsul este „Legheon”, fiindcă intraseră în el mulți demoni. Aceștia cer să nu fie trimiși în adânc, li se îngăduie să intre într-o turmă de porci, iar turma se aruncă pe povârniș în lac. Omul este găsit apoi îmbrăcat și întreg la minte, șezând la picioarele lui Iisus.
Predicatorii scot de obicei trei învățături. Întâi, demonii Îl recunosc îndată pe Hristos ca Fiu al Celui Preaînalt, dar nu se pocăiesc: a ști despre Dumnezeu nu înseamnă a-L iubi. Al doilea, Hristos are autoritate deplină, iar demonii trebuie să ceară îngăduință. Al treilea, omul vindecat vrea să rămână lângă Iisus, dar este trimis acasă să povestească ce a făcut Dumnezeu pentru el. Locuitorii cetății Îl roagă pe Iisus să plece, fiindcă pierderea turmei îi înspăimântă mai mult decât îi bucură vindecarea unui om. Predicatorii observă că aceasta este primejdia duhovnicească mai tăcută: nu stăpânirea, ci a preferi confortul lui Hristos.
Ce este războiul duhovnicesc în practica ortodoxă?
Cuvântul Sfântului Pavel este rădăcina întregii teme: lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva stăpânirilor, a căpeteniilor și a puterilor duhovnicești ale răutății (Efeseni 6:12 ascultă în Biblia audio). În același capitol el înșiră armele, și niciuna nu este exotică: adevărul, dreptatea, credința, cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea. Sfântul Petru spune la fel să fim treji și veghetori, fiindcă potrivnicul umblă ca un leu care răcnește (1 Petru 5:8 ascultă în Biblia audio). Treaz este cuvântul-cheie. Răspunsul creștin la dușmanul nevăzut este atenția statornică, nu tulburarea.
În practică, războiul duhovnicesc ortodox arată destul de puțin strălucitor. Înseamnă rugăciunea de dimineață și de seară, adesea cu Rugăciunea lui Iisus; ținerea posturilor, care deprind voința să spună nu (vezi de ce postesc creștinii); spovedania și Sfânta Împărtășanie regulate; citirea Scripturii; și respingerea cât mai devreme a gândurilor care duc la păcat. Iacov dă formula în două propoziții scurte: supuneți-vă lui Dumnezeu, stați împotriva diavolului și va fugi de la voi (Iacov 4:7 ascultă în Biblia audio).
Pentru începători, primul pas este pur și simplu să învețe să se roage regulat, iar articolul cum să te rogi ca creștin ortodox este un bun loc de pornire. Mulți Părinți adaugă că omul smerit este cel mai puțin tulburat de demoni, fiindcă mândria este ceea ce le dă un loc de sprijin. Aceasta leagă subiectul de smerenia în creștinismul ortodox, care este cea mai bună ocrotire pe care o cunoaște tradiția.
Fac parte din viața Bisericii rugăciunile de izgonire și „otchitka”?
Da, dar într-o formă mai reținută decât sugerează filmele. Slujba Botezului ortodox începe cu rugăciuni de izgonire citite peste cel ce se botează, iar acesta este întrebat de trei ori dacă se leapădă de Satana (vezi ce se întâmplă la un botez ortodox). În acest sens, fiecare creștin ortodox a trecut printr-un rit care se ocupă de dușmanul nevăzut, în liniște și ca ceva firesc.
Cartea de slujbă cuprinde și rugăciuni pentru oamenii tulburați de duhuri necurate, între care rugăciuni atribuite Sfântului Vasile cel Mare. În viața parohială rusă și slavă, un preot poate citi asemenea rugăciuni pentru cine le cere; practica se numește otchitka. Este o slujire pastorală, nu un spectacol, făcută în biserică sau în particular, de obicei după spovedanie și Împărtășanie, fără mulțime și fără camere de filmat. Mulți preoți sunt lenți s-o facă măcar, fiindcă rugăciunea nu este magie, iar cauza unei suferințe nu este adesea demonică.
Reținerea este voită. Boala, durerea, depresia și trauma pot părea alarmante și totuși să fie suferință omenească obișnuită, care are nevoie de un medic și de un prieten bun. Sfatul este să cauți ajutor medical pe lângă rugăciune și să-ți întrebi preotul înainte de a presupune o cauză duhovnicească.
De ce avertizează Biserica împotriva fascinației și a înșelării?
Tradiția se teme de două greșeli opuse. Una este să tăgăduiești lumea nevăzută și să trăiești ca și cum n-ar exista decât ce se poate măsura. Cealaltă este să te lași atât de fascinat de demoni încât mintea să se întoarcă spre ei și nu spre Hristos. Cuvântul pentru rezultatul acceptării necritice a unor asemenea experiențe este prelest, adică înșelare duhovnicească, tratată pe larg în articolul despre înșelarea duhovnicească.
Din același motiv, Biserica este prudentă față de pretențiile carismatice, de arătări și de descoperiri private. Apostolul Ioan spune credincioșilor să cerceteze duhurile (1 Ioan 4:1 ascultă în Biblia audio), iar literatura patristică despre cum se face aceasta este lungă; vezi deosebirea duhurilor pentru felul în care Ortodoxia pune întrebarea față de experiența carismatică. Criteriile sunt destul de simple: aduce experiența smerenie sau mândrie, pace sau tulburare, ascultare de Scriptură și de Biserică sau independență față de ele? Un preot sau un părinte duhovnicesc cu experiență este apărarea obișnuită; nimeni nu este așteptat să se descurce singur cu experiențe neobișnuite.
Cum să trăiască un creștin obișnuit într-o lume cu puteri nevăzute?
Mângâierea centrală a tradiției este că credinciosul nu este lăsat singur. Se crede că fiecare creștin are un înger păzitor, dat la Botez după învățătura Bisericii, iar Biserica se roagă zilnic pentru această ocrotire; vezi învățătura ortodoxă despre îngerul păzitor. Ocrotirea mai mare a Bisericii este Hristos Însuși, prezent în Taine. Psalmii spun că îngerul Domnului tăbărăște împrejurul celor ce se tem de El (Psalmul 33:8 ascultă în Biblia audio), un verset cântat la slujbe în numerotarea Septuagintei.
Atitudinea potrivită este deci calmul. Fă semnul Sfintei Cruci; ține o regulă de rugăciune, chiar scurtă; mergi la spovedanie; împărtășește-te; binecuvântează casa; și nu citi, nici nu te juca cu ocultismul, ghicitul sau spiritismul, pe care Biserica le oprește tocmai pentru că invită ceea ce pretind că cercetează. Dacă se întâmplă ceva înspăimântător, spune-i unui preot și nu unui prieten și mergi la medic dacă există vreun semn de boală. Apoi întoarce-te la îndatoririle obișnuite. Pentru a auzi cum vorbește Biserica despre aceste lucruri în slujbă, vezi calendarul bisericesc; Scriptura poate fi ascultată în Biblia audio. Cuvântul îngerilor la Betleem, nu vă temeți, rămâne cuvântul obișnuit al Bisericii către cei ce se întâlnesc cu nevăzutul.
