Ce este smerenia și de ce o prețuiesc atât de mult creștinii ortodocși?
Smerenia este virtutea cel mai des pomenită și cel mai puțin înțeleasă. În tradiția ortodoxă ea nu este un sentiment de nimicnicie și nici o punere în scenă a modestiei. Este un fel de a vedea: omul smerit se vede pe sine și pe Dumnezeu așa cum sunt. Știe că este o făptură, că tot binele din el este dar și că este totodată un păcătos care are nevoie de iertare. Nici mândria, care își atribuie sieși totul, nici deznădejdea, care își atribuie sieși nimic, nu sunt adevărul.
De aceea Părinții pun smerenia la temelie. Mândria este păcatul originar în citirea Bisericii asupra căderii, iar smerenia este opusul ei direct. Chemarea lui Hristos însuși este: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11:29 ascultă în Biblia audio), iar scriitorii ascetici ai Bisericii o socotesc cheia a tot restul. Petru o repetă: „Dumnezeu celor mândri se împotrivește, iar celor smeriți le dă har” este o făgăduință pe care Biserica o ia în sens propriu (1 Petru 5:5 ascultă în Biblia audio). Un om poate posti, se poate ruga și poate da milostenie; fără smerenie, avertizează Părinții, până și faptele bune pot deveni hrană pentru îngâmfare.
Ce învață Iisus despre smerenie?
Cea mai limpede lecție a Evangheliei este pilda Vameșului și a Fariseului. Doi oameni s-au suit în templu să se roage: Fariseul Îi mulțumea lui Dumnezeu că nu este ca ceilalți oameni, iar vameșul stătea departe și zicea: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului” (Luca 18:10-14 ascultă în Biblia audio). Iisus spune că vameșul s-a întors acasă îndreptat. Biserica ține această pildă atât de aproape, încât Duminica Vameșului și a Fariseului deschide perioada premergătoare Postului Mare, iar Rugăciunea lui Iisus este alcătuită din același strigăt.
Fariseul nu este osândit pentru că ar face bine, căci el postea și dădea zeciuială. Este osândit pentru ce a făcut cu acel bine: și-a prefăcut faptele bune într-o comparație. Vameșul n-are nici comparație, nici scuză; are doar o cerere. Pavel pune măsura și mai sus: „Aceasta gândiți-o între voi, ceea ce era și în Hristos Iisus” (Filipeni 2:5 ascultă în Biblia audio), apoi înfățișează pe Fiul care S-a golit pe Sine, chip de rob luând, și S-a făcut ascultător până la moarte. Smerenia ortodoxă este, în rădăcină, urmarea acestei dăruiri de sine.
Ce spun Părinții? Ioan Scărarul și Isaac Sirul
Ioan Scărarul, care a scris Scara dumnezeiescului urcuș pe Muntele Sinai pe la anul 600, închină chestiunii trei trepte la rând: treapta a 23-a mândriei nebune, a 24-a blândeții și a 25-a smereniei, pe care o numește nimicitoarea patimilor. Ordinea este deliberată. Mândria este numită întâi ca boală, blândețea este primul semn al însănătoșirii, iar smerenia este sănătatea așezată. Abordarea lui este practică: smerenia se judecă după felul în care omul trăiește și răbdă, nu după ce spune despre sine.
Isaac Sirul, episcop al Ninivei în secolul al VII-lea, ale cărui Cuvinte despre nevoințe sunt larg citite în mănăstirile ortodoxe, are un ton mai blând și mai mistic. Este adesea citat când descrie smerenia ca haină a dumnezeirii și socotește mila față de ceilalți și cunoașterea cinstită a propriilor greșeli părți ale aceleiași mișcări. Pentru Isaac, cine își cunoaște cu adevărat slăbiciunea nu devine amar sau aspru, ci devine înduioșat față de slăbiciunea altora. Poți vedea cum se leagă aceasta de îndrumarea duhovnicilor cu experiență în articolul nostru despre părinții duhovnicești și stareți.
Ce au învățat Sfântul Siluan și Părintele Paisie?
Sfântul Siluan Athonitul (1866-1938) este pomenit pentru un scurt cuvânt primit, în mijlocul unei lupte cu mândria, după mărturia ucenicului său arhimandritul Sofronie: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui.” Cuvintele sunt adesea înțelese greșit, ca o poruncă de a te simți rău. Ele sunt mai degrabă opusul. Siluan ținea laolaltă două adevăruri: că nu merită nimic și că mila lui Dumnezeu este mai mare decât orice cădere. Smerenia, în experiența lui, este această încordare ținută stabil, fără ca vreuna dintre jumătăți să se prăbușească.
Părintele Paisie Aghioritul (1924-1994, proslăvit ca sfânt de Patriarhia Ecumenică în 2015) este pomenit pentru învățătura lui simplă și plină de umor și pentru îndemnul de a cultiva gânduri bune despre ceilalți în loc de a căuta greșeli. Cei doi sfinți sunt diferiți ca fire, dar se întâlnesc în aceasta: smerenia aduce bucurie, nu întristare. Omul smerit este eliberat de povara de a se apăra pe sine și poate fi darnic cu ceilalți. Pentru chipul cel mai simplu al acestei sfințenii, vezi și articolul nostru despre nebunia pentru Hristos.
Ce nu este smerenia: falsa smerenie și ura de sine
Mai multe imitații merită numite. Există autodepreciere ca obicei social, când omul se micșorează în speranța că va fi contrazis. Există ura de sine, care nu este smerenie, ci o formă de mândrie întoarsă spre interior, fiindcă tot pe sine îl face centrul atenției. Există falsa smerenie în cuvânt, când cineva spune „nu sunt nimic” și se supără la o mică îndreptare. Și există mândria tăcută de a părea smerit, pe care Părinții o socotesc una dintre cele mai subtile capcane și care este tratată mai pe larg la înșelarea duhovnicească.
Smerenia nu este nici pasivitate și nici lipsă de spinare. Omul smerit poate spune nu, poate fi în dezacord, poate semnala o nedreptate și poate apăra un copil. Se schimbă mobilul: face aceasta fără nevoia de a câștiga și fără dispreț față de cel de partea cealaltă. Smerenia nu cere nici să te prefaci că n-ai daruri. A vedea corect un talent, ca dar primit, face parte din adevăr; doar că nu lasă loc de laudă.
Cum arată smerenia în viața de familie și la serviciu?
Smerenia devine reală în împrejurări mărunte. Acasă apare ca a fi primul care cere iertare, ca a asculta relatarea soțului sau a soției fără a-ți pregăti replica, ca a accepta că părerea unui copil despre un conflict poate conține ceva adevărat. La serviciu apare ca a-ți recunoaște devreme o greșeală, ca a da credit colegilor, ca a primi îndreptare de la un subaltern și ca a face fără comentarii sarcina nerăsplătită. Iacov scrie: „Dumnezeu celor mândri se împotrivește, iar celor smeriți le dă har” (Iacov 4:6 ascultă în Biblia audio); înțelesul practic este că harul curge mai liber acolo unde încetăm să ne apărăm o poziție.
În mănăstire aceasta ia forma ascultării, care există tocmai pentru a deprinde acest obicei; vezi articolul nostru despre ascultarea monahală. În familie ia forme mai puțin oficiale, dar ținta este aceeași: să am mai puține locuri în care voia mea trebuie să biruiască. Încrederea nu se pierde prin aceasta. Cine nu mai are nevoie să aibă dreptate este adesea mai statornic, fiindcă pacea lui nu depinde de următoarea ceartă.
Ce să fac după ce am fost umilit?
A fi disprețuit, corectat în public sau trecut cu vederea doare, și niciun Părinte nu se preface că nu doare. Tradiția sugerează o succesiune. Întâi, dacă se poate, nu spune nimic în prima oră; prima reacție este rareori cea mai înțeleaptă. Al doilea, întreabă-te sincer dacă există ceva adevăr în critică, chiar dacă felul a fost necruțător. Dacă există, mulțumește lui Dumnezeu pentru îndreptare; dacă nu, dă-i drumul și roagă-te pentru acel om. Al treilea, rezistă ispitei de a repeta în minte jignirea; Părinții numesc aceasta hrănirea patimii.
Este înțelept și să vorbești cu duhovnicul, care te poate ajuta să deosebești ce ține de mândrie de ce ține de o nedreptate reală, care trebuie rezolvată. Umilirea nu este în sine sfântă, iar Biserica nu cere nimănui să primească abuzul continuu în numele smereniei; în asemenea cazuri trebuie consultat un preot. De multe ori însă, înțepătura este tocmai lucrul care arată cât ne sprijineam pe propria imagine. Adusă la Dumnezeu, chiar și aceasta poate deveni o ușă. Taina Spovedaniei este locul obișnuit în care o aduci.
Șapte practici simple
Niciuna dintre următoarele nu este grea și niciuna nu cere împrejurări speciale. Începe fiecare zi cu rugăciunea Vameșului, „Doamne, miluiește”. Mulțumește lui Dumnezeu pentru ceva ce n-ai meritat. Fii primul care își cere iertare când o relație este încordată. Primește o dată o îndreptare fără să răspunzi. Fă în fiecare zi o treabă neobservată pentru altcineva. Abține-te să vorbești despre tine într-o întreagă convorbire. Și înainte de culcare, numește un lucru greșit pe care l-ai făcut, fără să adaugi o scuză.
Smerenia nu se fabrică prin tehnică, și Părinții o spun: este un dar al lui Dumnezeu pe care îl chemăm prin lucrarea vieții de zi cu zi. Ascultarea Scripturilor citite este un chip de a rămâne în legătură cu izvorul; Evanghelia după Luca este disponibilă în Biblia audio, iar slujbele parohiei sunt înșirate pe pagina Liturghiei. Dacă vrei să mergi mai departe cu oricare dintre acestea, vorbește cu preotul tău.
