Ce este Sfinți de toate zilele și alte povestiri?
Sfinți de toate zilele și alte povestiri este titlul englezesc al cărții Nesvyatye svyatye i drugie rasskazy, al cărei titlu rusesc înseamnă aproximativ „sfinți nesfinți”. Este o culegere de texte scurte ale arhimandritului Tihon (Șevkunov), născut în 1958, care a venit în tinerețe la Mănăstirea Pecerska din Pskov, în 1982, anul botezului său, și a fost tuns în monahism în 1991. Între 1995 și 2018 a fost egumen (stareț) al Mănăstirii Sretenski din Moscova, iar de atunci a slujit ca episcop și mitropolit. Cartea rusă a apărut în 2011, iar traducerea engleză a lui Julian Henry Lowenfeld a urmat în 2012, la Pokrov Publications.
Textele sunt scurte și au ton de conversație, ca niște povești spuse în arhondaricul unei mănăstiri. Personajele lor sunt monahi, preoți, bătrâni și oameni obișnuiți care i-au ieșit autorului în cale, iar acțiunea merge de la anii sovietici până la renașterea postsovietică a Bisericii. Autorul le prezintă drept relatări adevărate, iar multe dintre persoane erau în viață la data scrierii.
Această pagină este un ghid al cărții, nu un înlocuitor al ei. Site-ul este al unei parohii, nu al editurii; nu reproducem și nu repovestim cartea. Dacă temele de mai jos vă interesează, vă rugăm să cumpărați sau să împrumutați un exemplar și să citiți povestirile în cuvintele autorului.
De ce a fost cartea atât de larg citită?
După spusele editurii, cartea s-a vândut în peste un milion de exemplare tipărite în primul an în Rusia și a fost tradusă în numeroase limbi; în 2012 a primit la Moscova un premiu al Cărții Anului. Aceste cifre provin din anunțurile editurii și trebuie luate ca semn al unui public numeros, nu ca date auditate.
O parte a explicației este că ea vorbește despre credință pe un ton în care cei mai mulți cititori pot avea încredere. Este plină de umor și autocritică și nu face morală. Arată viața ortodoxă din interior, într-o țară în care, timp de șaptezeci de ani, Biserica fusese redusă la tăcere, iar mulți cititori au cunoscut Biserica pentru prima oară prin aceste povestiri. Cartea a apărut și într-un moment în care mulți căutau o cale de a vorbi despre Dumnezeu care să nu fie nici propagandă, nici sentimentalism.
Aceleași motive ne cer prudență. O carte populară poate fi iubită pentru farmecul ei și totuși înțeleasă greșit. Secțiunile următoare arată cum să o citim bine, iar articolele indicate dau contextul pe care povestirile îl presupun cunoscut.
Cum citim povestirile despre sfințenie fără să le prefacem în magie?
Povestirile despre oameni sfinți sunt un gen vechi în Biserică, iar Biserica a cerut dintotdeauna să fie citite cu discernământ. Apostolul Ioan spune: „Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercetați duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu” (1 Ioan 4:1 ascultă în Biblia audio). O povestire despre o minune ne spune ce crede o persoană sau o comunitate că s-a întâmplat, nu ceea ce Biserica ne cere să credem; Biserica cere încuviințare doar dogmelor sale, definite la sinoade. Vedeți Ce sunt sinoadele ecumenice?
Două greșeli sunt frecvente. Una este să citim orice întâmplare ca pe o dovadă și să ne zidim credința pe coincidențe. Cealaltă este să le respingem pe toate ca ficțiune pioasă. O a treia cale este să le tratăm așa cum au tratat Părinții povestirile pustiei: ca prilejuri de pocăință și de mulțumire, citite, când ridică întrebări, cu îndrumarea unui preot. Viziunea ortodoxă despre felul în care lucrează Dumnezeu în viața omului este explicată în Purtarea de grijă a lui Dumnezeu și coincidența, iar partea nevăzută a povestirii în Lumea nevăzută: îngeri și demoni și Îngerul păzitor în învățătura ortodoxă. Pentru primejdia opusă, setea de lucruri minunate, citiți Amăgirea duhovnicească (prelest).
Regula cea mai sigură este cea pe care Biserica o aplică oricărei experiențe duhovnicești: roada contează mai mult decât minunea. O povestire care îl lasă pe cititor mai smerit, mai răbdător și mai milostiv și-a făcut lucrarea, oricum ar socoti el detaliile.
Mănăstirile și chemarea monahală
Multe dintre povestiri se petrec într-o mănăstire, iar puțin context ajută. Locul însuși are o istorie lungă, relatată în Mănăstirea Pecerska din Pskov: cinci secole de rugăciune neîntreruptă. Motivele pentru care oamenii intră în mănăstire și ce învață de fapt tradiția despre ele se află în De ce devin oamenii monahi și monahii?, iar treptele prin care este primit cineva în Treptele tunderii în monahism.
Lucrul care îi surprinde pe cei mai mulți cititori este greutatea dată ascultării: Ce este ascultarea într-o mănăstire ortodoxă? explică de ce novicii primesc ascultări la bucătărie și la brutărie și unde se află limitele. În spatele ei stă virtutea pe care Părinții o pun pe primul loc, descrisă în Smerenia în creștinismul ortodox.
Bătrânii, pocăința și drumul înapoi
Un alt fir este figura bătrânului, a monahului cu experiență la care se îndreaptă ceilalți după sfat. Tradiția este descrisă, cu avertismentele ei, în Părintele duhovnicesc și bătrânii. Practica înrudită a spovedaniei este tema articolului De ce ne mărturisim păcatele unui preot?
Biserica vorbește deschis și despre cei care au căzut greu și vor să se întoarcă. Chipul pe care Domnul însuși îl dă tatălui care aleargă în întâmpinarea fiului său (Luca 15:20 ascultă în Biblia audio) este măsura cu care tradiția cântărește fiecare caz, iar latura practică este expusă în Pocăința după un păcat grav și calea reașezării. Sfatul apostolului: „Mărturisiți-vă unul altuia păcatele și vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați” (Iacov 5:16 ascultă în Biblia audio) își are și el locul aici.
Rugăciunea, lumânările, apa și slujbele
Povestirile presupun că cititorul cunoaște viața de rugăciune de zi cu zi. Dacă nu, începeți cu Cum se roagă un creștin ortodox: ghid pentru începători, apoi citiți de ce se aprinde o lumânare în De ce aprind creștinii ortodocși lumânări și ce înseamnă sfințirea apei la Bobotează în Boboteaza și agheasma. Parastasele și pomenirea celor adormiți sunt explicate în Înmormântarea ortodoxă și pomenirea morților.
Alte două articole tratează rânduiala din spatele acestor obiceiuri: Tipicul: de ce are Biserica rânduieli explică de ce slujbele urmează o ordine fixă, iar O singură Liturghie, un singur altar explică o veche regulă a Bisericii privind săvârșirea Euharistiei. Pentru a vedea cum se desfășoară o slujbă, vizitați pagina Sfintei Liturghii sau consultați sărbătorile în calendarul bisericesc. Liturghia este centrul a toate, după cum se arată în Euharistia și prezența reală.
Ce face un sfânt și locul nebunului pentru Hristos
Titlul cărții se joacă cu cuvântul „sfânt”, iar cititorul se poate întreba ce înțelege Biserica prin el. Răspunsul se află în Ce face un sfânt în Ortodoxie?, iar tabloul mai larg în Comuniunea sfinților explicată. Apostolul scrie: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit cuvântul lui Dumnezeu, și, privind cu luare-aminte la sfârșitul felului lor de viețuire, urmați-le credința” (Evrei 13:7 ascultă în Biblia audio). Sfântul este mai întâi un exemplu de urmat și abia apoi o persoană pe care o rugăm să se roage pentru noi.
Biserica cinstește și pe cei a căror sfințenie este ascunsă sau neobișnuită, nebunii pentru Hristos și oamenii tăcuți pe care nu-i observă nimeni; locul lor este discutat în Nebunii pentru Hristos și sfințenia simplă. Cuvintele lui Hristos se potrivesc aici: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5:16 ascultă în Biblia audio). Slava se dă Tatălui, nu sfântului.
Biserica sub regimul sovietic și noii mucenici
O mare parte din fundalul povestirilor este perioada sovietică. Privirea de ansamblu se află în Biserica Ortodoxă sub stăpânirea sovietică, iar cei care au plătit cu viața sunt pomeniți în Noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei. O figură aflată la începutul acelei perioade este Sfântul Tihon, Patriarhul Moscovei, a cărui viață este tema articolului Sfântul Tihon, Patriarhul Moscovei; el nu trebuie confundat cu autorul cărții, care este o altă persoană.
Cititorii să rețină că istoria Bisericii în secolul al XX-lea este complexă și încă dezbătută, iar nicio carte de amintiri nu o poate reprezenta singură. Cititorul va găsi folositor să compare mai multe relatări.
Pelerinajul, familia preotului și parohia
Ultimul grup de articole este pentru cititorii care vor să treacă de la lectură la practică. Dacă o povestire vă face să doriți să vedeți singuri asemenea locuri, citiți Pelerinajul ortodox: la ce să vă așteptați. Despre casa unui preot de parohie, care apare în multe povestiri, vedeți Soția preotului: matușka și preoteasa. Despre viața obișnuită a unei comunități, vedeți Viața parohială ortodoxă: la ce să vă așteptați.
Dacă cartea v-a stârnit curiozitatea față de Biserica însăși, drumul de intrare este descris în Cum devii ortodox: botezul adulților și primirea în Biserică, cu fundalul în Ce se întâmplă la Botezul ortodox. Nimeni nu este rugat să hotărască pe temeiul unei cărți. Biserica îi invită pe oameni să vină și să vadă, să participe la slujbe, să vorbească cu un preot și să citească singuri Evanghelia în Biblia audio.
Cum să folosiți acest ghid
O ordine chibzuită este să citiți cartea încet, câteva povestiri deodată, și să treceți la articolul corespunzător când un obicei sau un termen vă este necunoscut. Țineți o scurtă listă de întrebări de pus unui preot. Păziți-vă de ispita de a trata cartea ca pe un manual pentru imitarea nevoințelor monahale în viața de familie; tradiția însăși ne avertizează împotriva acestui lucru.
Scopul întregului demers este cel pe care îl pune Evanghelia: să devenim mai milostivi și mai atenți la Dumnezeu și la ceilalți. Cele douăzeci și cinci de articole indicate mai sus nu epuizează temele cărții, dar acoperă cele mai multe dintre întrebările pe care și le va pune un cititor la prima lectură.
